CECCAR

Cu o istorie de peste un secol, CECCAR este organismul profesional care gestionează profesia contabilă în România, preocupându-se continuu de dezvoltarea competențelor și abilităților profesionistului contabil, care să îi permită furnizarea de servicii suplimentare celor tradiționale, la un nivel de calitate ridicat, astfel încât să servească interesul public, să pună bazele unei economii solide și orientate spre progres. Cu o reprezentare la nivel național prin filiale în toate județele țării, CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil de la nivel mondial – IFAC (International Federation of Accountants) – și european – Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation).

Accounting
,
Founded in 1921
51-200 employees

Company Information

Industry
Accounting
Company Type
Public Company
Founded
1921
Employee Range
51-200
Revenue Range
Not available

Location

Address
Intrarea Pielari nr. 1, sector 4 București București
City
Region
Postal Code
040296
Country

Web Presence

Websitececcar.ro
LinkedIn0 followers

Ready to automate your outreach?

Get unlimited access to our company database — complete with detailed profiles, funding info, and tech stacks — and start sending personalized emails with AI-powered follow-ups.

Frequently Asked Questions